Uncategorized

Ce spune despre tine culoarea pe care o alegi

…pe care o alegi pentru FOLDO. Culoarea pe care o alegi pentru a personaliza, de pildă, etajera MODO.

Culorile spre care ne îndreptăm, zi de zi, au o însemnătate importantă: ele desluşesc trăsăturile noastre de caracter şi sunt indicii destul de clare despre CUM suntem. Te-ai întrebat vreodată ce spune culoarea ta preferată despre tine? Sau de ce ocoleşti mereu aceeaşi gamă de culori? Ne-am gândit să-ţi oferim aici nişte răspunsuri.

Dintotdeauna, oamenii au făcut asocieri cromatice pentru mediul înconjurător. De pildă, momentele zilei sunt asociate cu anumite culori pe care nu le-am analizat niciodată, ci pe care, pur şi simplu, le-am asimilat ca atare. Şi nu e numai cazul momentelor zilei, ci şi al elementelor naturii. Mai exact: pentru a desena cerul, toţi folosim aceleaşi nuanţe de albastru (mai deschis, mai închis, mai intens, mai diluat), chiar dacă ridicăm privirea spre cer din ţări diferite, chiar dacă avem culturi diferite şi nu vorbim aceeaşi limbă. Soarele va fi mereu galben, portocaliu sau roşu, iarba – verde şi marea albastră.

Dar ce spun despre tine culorile pe care le alegi? Din gama FOLDO.

ROŞU RUMBA. Eşti o persoană dinamică, plină de viaţă. Această culoare incită pasiuni şi emoţii puternice. E culoarea dragostei pătimaşe, dar şi a războiului, a sângelui şi a focului. Roşul este cea mai fierbinte culoare dintre cele primare, cea mai intensă din spectrul cromatic. Ceva ce sigur nu ştiai este că roşul se focalizează în spatele retinei, forţând cristalinul să devină mult mai convex pentru a aduce acestă culoare în faţă. Acest lucru ar putea explica de ce această culoare ne atrage atât de mult atenţia. Femeile puternice par să fie atrase de tonuri reci de roşu spre violet, de la roşul cireşelor, la magenta şi fuchsia. Femeile delicate preferă tonalităţi pastelate. Bărbaţii, însă preferă nuanţe de roşu spre portocaliu, de la roşul de tomată pâna la roşul indian, cărămiziu şi maro. Deci, nuanţa ROŞU RUMBA este pe placul doamnelor care vor să iasă în evidenţă şi este o culoare pe care o tolerează bine şi bărbaţii, datorită tentelor spre portocaliu. Dacă alegi această culoare, etajera MODO se va face remarcată şi va deveni, în scurt timp, obiectul-vedetă din casa ta.

Fie că alegi VERDE MARINO, VERDE SMARALDO sau VERDE BOTTIGLIA, această culoare (cu derivatele ei) simbolizează prosperitate, armonie, dezvoltare. Nu degeaba clorofila plantelor este… verde. Dacă alegi această culoare, eşti plin de viaţă, dornic de cunoaştere şi mereu în căutare de a-ţi îmbunătăţi potenţialul. Verdele este o culoare care arată despre tine că îţi plac lucrurile moderne, uneori chiar minimaliste. Este o culoare asociată cu tinereţea şi bunăstarea, deci dacă o vei alege pentru a evidenţia mobilierul din casa ta, vei deveni mai creativ, iar mediul de lucru îţi va spori inspiraţia, dar va si, în egală măsură şi relaxant.

NEGRU , GRI SMOKE , GRI AMSTERDAM sunt nuanţele pe care le aleg oamenii orientaţi către business, care nu se lasă perturbaţi din calea lor spre succes – sunt oamenii care nu vor să iasă în evidenţă şi care înţeleg că discreţia este o formă de putere. Ei sunt cei care cred în principiul “less is more”. Totodată, sunt oameni… cameleonici, iar principala lor calitate este adaptarea. Griul este perceput de ochiul uman datorită unui punct intermediar între captarea luminii și absența acesteia sau blocarea primului de către un obiect. Din punct de vedere tehnic și la nivel cromatic, griul ar fi punctul de mijloc sau amestecul dintre alb și negru, deși în funcție de proporții poate fi mai deschis sau mai întunecat. Cei care aleg aceste nuanțe sunt oameni maturi și raționali, care nu au tendința de a fi imprudenți, ci, dimpotrivă, de a se folosi de rațional pentru fiecare lucru din viața lor.

GALBEN OCCHIO DI TIGRE este culoarea oamenilor optimiști. Galbenul insipiră iluminare și creativitate. Galbenul este culoarea care atrage atenția, deschizând posibilități și atrăgând atenția asupra pericolelor. Totuși, galbenul nu… interzice niciodată. Este culoarea posibilităților. Galbenul este cea mai strălucitoare culoare din spectrul cromatic. Dacă vei alege galben, te vei simți plin de voioșie și speranță, dar intuim că ești și o persoană (măcar puțin) geloasă.


ALBASTRU REGINA DEI MARI și ALBASTRU OLANDESSE. Dacă alegi una dintre aceste nuanțe, ești o persoană calmă, deseori introvertită. Albastrul este o culoare care denotă seriozitate, încredere, un mediu rece dar cu posibilități infinite de dezvoltare. Albastrul nu poate fi obținut prin amestecarea altor culori, de aceea, dacă ești atras de această culoare, ești un om special, cu încredere în forțele tale. 53% dintre steagurile lumii au această culoare. Dacă o preferi, probabil ai ales-o pentru elemente care să-ți personalizeze biroul. Este cea mai potrivită culoare într-un mediu de lucru, e o alegere ”corporate”, însă te vom surpinde: albastrul este cea mai folosită culoare în arta spirituală.

ALB. Dacă ai ales să personalizezi cu alb mobilierul FOLDO, ești o persoană care prețuiește liniștea, curățenia, ordinea, o persoană sinceră, care își face prieteni, cu ușurință. Albul reprezintă uniunea deplină a tuturor culorilor din spectrul luminii. Albul este lumina însăși. Absența culorii. Albul este inocență și arată despre tine că ești o persoană atentă la detalii și dornică de a le face pe plac celor din jur.

Deci, tu ce culoare ai ales?

*Vopseaua pe care o găsești pe site-ul nostru este vopsea de manufactură, acrilică, pe baza de apă, supermată, ideală pentru vopsirea mobilierului din carton. Are elasticitate și rezistență. Se aplică ușor cu trafalet, pensulă sau spatulă.
Pe carton natur se usucă foarte repede, în aproximativ 15 minute. Se recomanda aplicarea a două straturi pentru nuanțele deschise de vopsea. 1 litru de vopsea este suficient pentru aproximativ 8 mp, în doua aplicări. Se poate spăla ușor. Înainte de aplicare se recomandă omogenizarea în recipient. Nu necesită diluare cu apă.

author-avatar

About Nicolae Baciu

Nicu este fondatorul FOLDO. Avand o experienta de peste 18 ani in graphic design si package design, in 2015 a infiintat FOLDO - un studio de design de produs Altfel. Nicu este pasionat de ecologie si carton.

Related Posts

Lasă un răspuns